Totul. Avem acces în ziua de azi la tot ce vrem să căutăm. La tot ce ne interesează și ne face plăcere. La tot ce vrem să proiectăm. La tot ce avem de învățat. De obicei, când avem „totul”, mai avem ceva: nimic. Cum își poate cineva imagina „totul” fără „nimic”?! Lucrăm comparativ și dihotomic. Având acces la „tot”, automat avem nevoi, așa-i? Totuși, în ultima vreme apare o nevoie stringentă și din ce în ce mai pregnantă: nevoia de nimic. Așa e când ai totul… Simți nevoia de ceva diferit.
Dimineață, primele ore după micul dejun (uneori chiar înainte): deschidem computerul sau smartphone-ul pentru că ne doare nevoia. Trecem un ochi peste Facebook și, în funcție de interese, ne apucăm să consumăm pentru a ne stinge pofta de nimic. Ce se consumă în aceste momente? Știri răsuflate, bârfe, noutăți, articole interesante, știri veridice, citate… O facem și o facem pe nerăsuflate. Încontinuu. Deschizând cât mai multe ferestre-n computer.
Dar cu ce rămânem la final? Cu nimic! Supradoza a fost exagerată. Am înghițit în ultimele ore informații cât pentru o săptămână și sperăm să ne mai ajute un ultim prieten: subconștientul. Îți spui, „nu contează cât de mult am citit/aflat, poate au fost irelevante majoritatea lecturilor din acele ore de agonie virtuală, dar, la momentul potrivit, subconștientul îmi va face o figură bună și va scoate din joben exact informația de care voi avea nevoie”. Așa să fie? Să spună psihologii… Și se mai spune că nu se citește în ziua de azi…
E vorba de consumerism? Hmm: CONSUMERÍSM s. n. = mișcare de mase care își propune apărarea intereselor consumatorului față de abuzurile specifice societății de consum, precum și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. În dicționar sună minunat, e drept că și noi am cam demonizat conceptul, dar nu cred că aici e vorba de consumerism. E o lipsă. Ceva lipsește din viața fiecăruia și e ca atunci când ai câteva minute până la venirea autobuzului sau trenului și nu știi ce să faci. Te apuci de nimicuri.
Grupul de persoane care intră în categoria „consumatorilor de nimic” e foarte larg. Mă include și, din lipsă de ocupație pentru o perioadă determinată din zi, acest grup se întreține cu „nimic”… Nimic de condamnat până aici! Ar merita, totuși, o reflecție asupra nimicului, din moment ce până acum pare că am făcut teoria lui. Că e în mediul virtual sau nu, nimicul apare mereu în viața noastră. Avem nevoie de el. Nu putem sta concentrați 100% din zi și nu ne putem ocupa doar de „lucrurile care contează” pentru că intervine suprasaturația. Atunci apelăm la nimicuri: sunăm un amic doar de dragul de-a vorbi cu cineva, luăm un ziar din „presa roz” sau dăm un click pe-un site din aceeași categorie pe Internet, ronțăim nimicuri sau ne plimbăm brambura prin oraș. „Nimicul” ne umple un gol, indiferent de natura sa.
E un prieten?! Când devine periculos consumul de „nimic”? Probabil atunci când îți monopolizează întreaga viață și ajungi la graniță cu gândul că ai trecut ca vodă prin lobodă, rămânând din toată tărășenia cu… nimic. E drept că plecăm de aici fără a lua nimic, oricât de mult ne-am strădui și frustra o viață întreagă. Unii vor spune că, de fapt, ajungi dincolo tot cu mâinile-n buzunarele sufletului, așa cum te desprinzi și de tot ce e lumesc. Eu aș zice că ceea ce duci cu tine e o experiență. Ea e mereu prezentă. Chiar și atunci când n-ai făcut nimic important în viață, poți duce „experiența nimicului” acolo Sus.
Mai e un aspect care face din „nimic” un factor cu potențial periculos. Când te afli la jumătatea drumului și nu-ți irosești ziulica întreagă cu nimicuri, dar nici nu suferi de dependență de muncă, atunci poți cădea în „patima nimicului”. Asta înseamnă că, având o viață aparent normală, alegi să te împiedici de nimicuri zilnice și să-ți bați cuie-n talpă. Nimicului nu merită să i se dea importanță. Nimicul e nimic, orice ai face. Ce pățești când îți bați cuie-n talpă? Șchiopătezi, într-un final te doare, te consumi și de-aici îmi vine un singur cuvânt în minte: autosabotare.
Ajuns la final, îmi dau seama că am ținut un discurs despre „nimic”. Dar nu sunt singurul. Și n-a fost nici măcar o „teorie a nimicului”. Am observat „nimicul”. Tu ce faci?
Mihai Cotea
CITEȘTE ȘI:
Viață de un verde crud
