Din vremuri ancestrale, generațiile adulte și-au impus opiniile asupra comunităților într-un mod categoric, justificându-și fiecare decizie prin experiența și înțelepciunea acumulate de-a lungul anilor. În același timp, au dobândit obiceiul de a ironiza generațiile mai tinere, discreditându-le acțiunile și evoluția, suspectându-le de incapacitatea de a-și asuma eforturi sau responsabilități.
Aceste stereotipuri erau, desigur, dăunătoare și adesea nedrepte, dar lipsa de experiență combinată cu dorința puternică de libertate și fericire ofereau constant adulților motive pentru a-i critica pe cei tineri. Astfel, tinerii din fiecare generație au fost percepuți ca fiind leneși, egoiști, nepăsători și lipsiți de respect. Stigmatizarea a fost generalizată și a persistat peste veacuri ca o firească moștenire spirituală.
Cel mai vechi exemplu apare în mitologia greacă. Legenda spune că mărețul Zeus a convocat o ședință a celor mai importanți zei ai Olimpului dar, știind că întâlnirea putea deveni monotonă, i-a propus lui Poseidon să invite și un adolescent care, în mod inevitabil, urma să enerveze toți adulții și astfel avea să ofere întregii adunări amuzamentul necesar.
Nemulțumiri legate de tineret apar și în opera lui Homer, Iliada și Odiseea (800 î.Cr.) unde poetul susține că tinerețea este iute la temperament dar slabă la judecată. După un secol, prin anul 700 î.Cr., Hesiod se plângea că: Nu văd nicio speranță pentru viitorul poporului nostru dacă el depinde de tineretul frivol de astăzi pentru că, cu siguranță, toți tinerii sunt nesăbuiți dincolo de cuvinte. Cine nu recunoaște aceste cuvinte?
În celebra sa ”Republica”, Platon (427-347 î.Hr.) blama la rândul său tinerii că tratează viața prin aburii vinului și se arăta mâhnit deoarece fiul se simte egal cu tatăl său și nu are niciun respect pentru părinții săi. Din nou ceva cunoscut!
Impulsivitatea, comportamentul necontrolat și chiar exuberanța tinerilor au fost dezaprobate de-a lungul întregii istorii și, să recunoaștem, au fost aspru criticate și în adolescența noastră. Deși societatea românească din acei ani era supusă unei intensificări brutale a procesului de educare comunistă, mantra adolescenților din generația mea era clară: Fă dragoste, nu război. Apoi am fost porecliți cu un strop de ironie generația în blugi dar, în cele din urmă, așa cum spunea Alecsandri, am reușit să transformăm această poreclă într-un renume.
Trăind aceste nedreptăți, este oare posibil ca valorile, credințele și comportamentele generației mele să nu se ciocnească de cele ale adolescenților de astăzi? Oare nu interpretăm greșit anumite cuvinte sau gesturi nevinovate?
Sunt conștient că fiecare etapă a vieții aduce cu sine noi responsabilități, noi experiențe, și de aceea nu caut să încurajez excesele dar știu că, indiferent de vremuri, conflictele au făcut parte din viață și nu au fost niciodată amuzante sau constructive. Adolescența și primii ani care o urmează sunt extraordinari și trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi, maturii, privim înapoi cu melancolie. Retrăim în amintirile noastre clipe de neuitat dar uităm că adolescența este de fapt un proces critic, cu dramatice modificări ce provoacă enervantele probleme sociologice, psihologice și fiziologice.
Adevărul este că dezvoltarea de la stadiul de copil la cel de tânăr adult nu are loc spontan, ci necesită aproximativ 10-12 ani, în unele cazuri chiar mai mult. Din nefericire dezvoltarea hormonală este mai rapidă decât cea a creierului și de aceea privim consternați tineri bine dezvoltați fizic, asemănători adulților, comportându-se, totuși, ca niște copii.
Un om matur nu va iniția nemotivat comportamente cu risc ridicat, dar astfel de conduite aventuroase sau hazardate sunt normale pentru adolescenții supuși metamorfozei umane. Abia când cortexul prefrontal este pe deplin dezvoltat, omul tânăr va dobândi un comportament lipsit de riscuri inutile, abia atunci va înțelege pe deplin consecințele tuturor acțiunilor sale și își va putea asuma responsabilitatea pentru fiecare dintre ele. Abia atunci va putea interpreta corect toate implicațiile emoționale și va fi capabil să funcționeze acceptabil la nivel intelectual, sexual și profesional, în societatea adultă. Problema este că necesită timp.
Pentru a rezolva conflictul generațional, este important să înțelegem valorile, credințele și motivațiile fiecărei generații. Procedând astfel, putem învăța să comunicăm și să ne conectăm într-un mod care favorizează respectul și înțelegerea. În plus, este important să ne amintim că toți avem perspective și experiențe diferite care ne modelează identitatea. Prin urmare, este important să fim deschiși la minte și să fim dispuși la compromis. Este singura cale pentru a obține înțelegerea și respectul cuvenit. Adevărul este că fiecare dintre noi este ceea ce merită să fie și, cu cât pretindem că merităm mai mult, cu atât devenim mai neînsemnați.
Vasile Petrovan
Imagine de la Pixabay
CITEȘTE ȘI:
Ești perfectă, dar…
