Concursul Național „Educație pentru Sănătate”, ediția a XIII-a, etapa națională

Școala Gimnazială „Alexandru Rusu” este gazda concursului Național „Educație pentru Sănătate”, ediția a XIII-a, etapa națională, eveniment care se desfășoară astăzi, 17 mai. Inițiat de către Direcția de Sănătate Publică Constanța, prin Biroul Programe de Promovare a Sănătății, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, evenimentul este inclus în Calendarul național al proiectelor educaționale cu caracter educațional și preventiv (CPEENI-ME) pentru anul 2025, la poziția 54, conform Ordinului Ministerului Educației și Cercetării (OMEC) nr. 3026/14.01.2025, în domeniul științific.

„În județul Maramureș, această competiție reunește 51 de elevi calificați la această etapă, alături de reprezentanți din alte 15 județe ale țării. Bibliografia propusă, precum și subiectele tip eseu și grilă, au fost elaborate de specialiștii Direcției de Sănătate Publică Județeană Constanța, asigurând astfel un cadru standardizat și de calitate pentru evaluare.
Concursul este structurat în două etape distincte și independente: etapa directă, destinată elevilor din clasele VII–VIII și IX–XI, care s-au calificat în urma fazei județene; și etapa indirectă, ce vizează elevii care au participat prin transmiterea de lucrări pentru secțiunile fotografie (elevii claselor V–VI), afiș (elevii claselor VII–VIII) și poster (elevii claselor IX–XI).

Prin tematica abordată, concursul oferă elevilor oportunitatea de a-și valorifica atât cunoștințele științifice acumulate în cadrul orelor de curs, cât și imaginația, creativitatea și experiența personală, având ca scop dezvoltarea și consolidarea unor comportamente sănătoase și dezirabile pentru bunăstarea individuală și colectivă, conform informațiilor furnizate de Comisia de organizare și desfășurare a concursului, specializarea biologie”, anunță autoritățile.

Dragoș HOJDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.