Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară, în sistem online, și a adoptat Hotărârea nr. 32/2020, prin care au fost stabilite măsuri suplimentare de protecție pentru prevenirea și limitarea infecției cu SARS-CoV-2 la nivelul județului Maramureș.
Prefectul Nicolae-Silviu Ungur, președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, a declarat că – având în vedere trendul ascendent al cazurilor de persoane confirmate la nivel național – este necesară intensificarea acțiunilor de prevenire, limitare și combatere a pandemiei.
Analiza activităților considerate cu risc epidemiologic a fost efectuată de către Direcția de Sănătate Publică Maramureș. ”Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul, devine obligatorie, atât pentru locuitorii județului, cât și pentru cei aflați în tranzit, începând cu data de 1 august, în următoarele spații publice deschise: piețe agroalimentare, târguri, expoziții, târguri de produse tradiționale, vânzarea de produse și alte bunuri în aer liber, zone de așteptare (stații de autobuz, stații de troleibuz, peroane, inclusiv la societățile de transport persoane private), zone în care se desfășoară evenimente publice, pelerinaje, obiective turistice (Cimitirul Vesel din Săpânța, Calea Ferată Forestieră Mocănița de la Vișeu de Sus), activități cu caracter religios în aer liber, în perimetrul piscinelor amplasate în aer liber. Sunt exceptate de la această măsură copiii care nu au împlinit vârsta de 5 ani și persoanele care desfășoară activități fizice intense sau au condiții de muncă solicitante, la temperaturi ridicate și umiditate crescută”, anunță Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
În toate spațiile publice deschise se va respecta distanța fizică de protecție sanitară, de 2 metri, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Agenții economici care desfășoară activitate la terase (restaurante, baruri, cafenele etc.), inclusiv jocuri de noroc și cazinouri vor avea program de funcționare zilnic până la ora 24.00, iar unitățile respective vor rămâne închise până la ora 06.00 dimineața.
Comitetele locale pentru situații de urgență asigură implementarea hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și împreună cu proprietarii și administratorii spațiilor publice deschise stabilite în hotărâre afișează în locuri vizibile informații cu privire la obligativitatea purtării măștii de protecție.
🔎 Comunicatul integral este disponibil aici.
Sursă informații: Instituția Prefectului – Județul Maramureș. Sursă foto: Pixabay.