Maramureșul este azi și mâine sub incidența unui cod portocaliu de căldură și caniculă. Temperaturile vor ajunge până la 40 de grade Celsius, iar autoritățile deja au anunțat o serie de măsuri care se vor lua în acest sens.
„Direcția de Asistență Socială Baia Mare, prin Serviciul Medicină Școlară și Universitară, a organizat mai multe puncte de prim ajutor și de distribuire a apei potabile în zonele intens circulate din municipiu. Avem deschise puncte în zona Elvila din Cartierul Alecsandri, Piața Izvoarele, Piața Libertății, bulevardul Unirii, intersecția bulevardelor Republicii și Traian, parcul de la RFN și în zona Meda. Asistenții medicali distribuie băimărenilor apă rece și îi informează cu privire la recomandările specialiștilor în această perioadă. Aceste puncte vor continua să funcționeze zilnic în intervalul orar 11:00 – 16:00, până când vom trece cu bine și prin acest val de foc”, a anunțat Primăria Baia Mare.
Dragoș HOJDA