”Coconii Deseștiului”, două trofee și șase premii speciale la Festivalul Național de Folclor ”Mugurașii”

Festivalul Național de Folclor ”Mugurașii”

Ansamblul ”Coconii Deseștiului” a participat la Prisăcani (județul Iași) la a X-a ediție a Festivalului Național de Folclor ”Mugurașii”.

Coconii au prezentat claca la fân în cadrul secțiunii ”Obiceiuri și tradiții populare”. ”Copiii nu doar că interpretează rolul, dar și trăiesc momentul, transmit emoția. Și asta îi face să fie «pe val», cum ar zice ei”, spune Ioana Bledea, mămica unui membru al ansamblului. Coconii din Desești au concurat și la secțiunile ”Grup vocal” și ”Grup instrumental”. Atât la secțiunea grup vocal, cât și la secțiunea obiceiuri și tradiții populare, Ansamblul ”Coconii Deseștiului” a câștigat trofeul. ”Ceterașii de pe Mara” au obținut premiul I la secțiunea grup instrumental. Pe lângă acestea, ansamblul a venit acasă și cu șase premii speciale.

”Mulțumim instructorului, care ne susține ideile, le conturează. Mulțumim mamelor din satele vecine (Mara, Hărnicești, Sat Șugatag, Berbești) care aduc copiii la repetiții ori de câte ori este nevoie. Și, nu în ultimul rând, mulțumirile se îndreaptă către doamnele cadre didactice, care fac repetiții suplimentare. Fără aceste repetiții, copiii nu ar fi la nivelul la care sunt. Fiecare dintre noi, părinții, contribuim cum știm/putem pentru a ajuta și a transmite mai departe ceea ce avem mai de preț: portul și tradiția”, menționează Ioana Bledea.

Copiii sunt pregătiți, din octombrie 2022, de instructorul coregraf Duli Babici Tudor, dansator al Ansamblului Folcloric Național ”Transilvania”. ”Au fost învățați pe parcursul repetițiilor să fie cât mai naturali, simpli și asta îi ajută întotdeauna. Acestea sunt caracteristicile acestui ansamblu: simplitatea, naturalețea și autenticitatea. Tradiții avem, trebuie doar să le scuturăm puțin de praf și să le readucem la viață. Când rădăcinile sunt adânci, nu contează cât de tare bate vântul!”, consideră Ioana Bledea.

Sursă foto și video: Ioana Bledea

CITEȘTE ȘI:
”Coconii Deseștiului” au câștigat trofeul primului festival la care au participat | video, foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.