Cercetător de top mondial, prof. univ. dr. Vasile Berinde a primit azi titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare”

Sursă foto: Primăria Baia Mare

Cercetător de top mondial, prof. univ. dr. Vasile Berinde a primit azi titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare”. În cadrul manifestărilor dedicate celebrării a două decenii de la înființarea Școlii Doctorale de Matematică din Baia Mare, al cărei fondator este.

A fost marcată azi aniversarea a 20 de ani de la înființarea Școlii Doctorale de Matematică din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. În cadrul manifestărilor, fondatorului Școlii Doctorale de Matematică din Baia Mare, prof. univ. dr. Vasile Berinde (născut în 22 septembrie 1955, în Budeşti) i-a fost conferit titlul de ”Cetățean de Onoare al Municipiului Baia Mare”.

Prof. univ. dr. Vasile Berinde este o personalitate de renume internațional în lumea științifică. Grație rezultatelor de mare impact în matematică, cu aplicații în cele mai diverse domenii. Face parte dintre cei mai buni 2% cercetători din lume, inclus fiind în clasamentul ”Stanford University World’s Top 2% Scientists”, în anii 2020, 2021, 2022, 2023 și 2024, în principal datorită impactului internațional cu totul remarcabil al lucrărilor sale.

În 2016 și 2017 a fost inclus pe lista ”Highly Cited Researchers Thomson Reuters (Clarivate Analytics)”, a celor mai citați cercetători din lume.

Este membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România. Membru al American Mathematical Society (Societății Americane de Matematică) și al European Mathematical Society (Societatea Europeană de Matematică), unde a fost și primul matematician român care a ocupat o funcție în comitetul de conducere.

Sursă foto: Primăria Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
Victor Dragoș: ”Cu cât am avansat mai mult, matematica a devenit din ce în ce mai frumoasă!” | video, foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.