Aşteptăm un an întreg Crăciunul. Ca să fim mai darnici. Să fim mai buni. Să avem timp pentru cei dragi. Să ne facem timp pentru noi. Să ne amintim de copilărie. De lucrurile simple de cândva care ne umpleau inima de bucurie. Să descoperim jucării şi să redescoperim joaca. Să savurăm dulciurile pe care, pe vremea noastră, nici în poze nu le vedeam.
Dar dacă nu ar trebui să mai aşteptăm decembrie pentru toate astea? Cum ar fi să ne jucăm de-a Crăciunul în fiecare zi?
Să oferim daruri fără motiv. Să facem zilnic câte o faptă bună. Oricât de mică. Să decupăm felii de timp în care să ne vizităm părinţii şi prietenii. Sau măcar să le trimitem un SMS ca să ştie că nu i-am uitat în tumultul cotidian. Să ne oferim nouă câte un răgaz de la „ce trebuie” şi să deschidem, măcar un milimetru, fereastra spre „ce dorim”. Să încercăm să redescoperim seninul din noi şi să îl purtăm ca pe o haină ce a revenit la modă. Să (re)învăţăm să ne jucăm, să fim creativi, să fim deschişi spre nou şi să fim curioşi în permanenţă. Aşa, ca în copilărie…
A venit Crăciunul. Să ne bucurăm! Să savurăm clipele petrecute alături de cei dragi, care ne sunt aproape. Să îi purtăm în gând pe cei care sunt departe. Pentru că nu darurile savant ambalate fac Crăciunul frumos şi iubit, ci amintirile pe care le construim împreună. Zâmbind, fiind buni, ascultând şi nelăsând timpul care aleargă să ne înstrăineze unii de alţii.
Crăciun fericit!
