Ce a scris Smiley după ce a primit o amendă și ce i-au transmis cei din MAI

Îndrăgitul artist Smiley s-a învârtit miercuri de o amendă după ce a fost prins că a depășit viteza legală pe autostrada A2. A fost cât se poate de fairplay, recunoscându-și greșeala și îndemnându-i pe alții să nu se lase seduși de viteză.

„Aş vrea să aflaţi asta de la mine. Am fost testat antidrog de către Poliţia Română, care organizează filtre în drum spre mare. Desigur că am ieşit negativ. Din păcate, am picat un alt test: cel de viteză. Am depăşit viteza legală de pe autostradă cu aproape 25 km/h. Am luat amendă, aşa cum era firesc, însă îmi pare rău, în primul rând pentru că am dat un exemplu prost. Sunt un om care crede în reguli şi în necesitatea respectării lor, ceea ce vă îndemn pe toţi să faceţi pentru siguranţa, normalitatea şi liniştea noastră a tuturor”, a scris artistul pe pagina sa de Facebook.

Cât despre cei de la MAI, aceștia au avut la purtător simțul umorului, scriind pe pagina lor de Facebook: „Dragă Smiley, greşeala recunoscută este pe jumătate iertată… ca şi amenda primită astăzi. Ai termen 15 zile să poţi plăti jumătate din minimum prevăzut de lege. PS: Priveşte partea bună. Până acum ai pierdut doar buletinul” (reprezentanţii MAI au făcut referire la piesa lui Smiley „Pierdut buletin”).

Sursă informații: Facebook / Smiley, MAI. Sursa foto: Facebook / Smiley

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.