”Anul 2025 este și el, cumva, aniversar: telescopul spațial Hubble împlinește 35 ani de operare în spațiul cosmic, TSH fiind cel mai important și mai constant «ochi» al umanității îndreptat către profunzimile universului. Tot în 2025, mișcarea planetariană va celebra un secol de la intrarea în scena mondială a primului planetariu deschis pentru publicul larg, deci cu activitate oficializată și normalizată, la München”, anunță muzeograf Petru Ciprian Crișan de la Planetariul Baia Mare.
Oferind și câteva repere mai importante de pe agenda Muzeului de Științe Astronomice:
- 17 mai: Noaptea Europeană a Muzeelor
- 18 mai: Ziua Internațională a Muzeelor – „Muzeele, sustenabilitatea și starea de bine”
- 7 mai: Ziua Internațională a Planetariilor
”De asemenea, o serie de evenimente astronomice vor fi onorate cu observații astronomice derulate la sediu sau în diverse alte locații prietenoase cu astronomia”, menționează muzeograful.
În 2025 sunt vizate, de asemenea, alături de deschiderea standului de suveniruri modernizat, ”diversificarea și mai mare a ofertei de conținut intelectual, educațional și de divertisment pentru toate vârstele, dezvoltarea unor noi direcții de cercetare și valorificare, armonizarea activităților în sfera astronomiei observaționale directe, implicarea mai activă în demontarea cu argumente a unor mituri para și/sau pseudo științifice promovate în media clasică și rețele sociale”, informează Petru Ciprian Crișan.

CITEȘTE ȘI:
Peste 21.000 de vizitatori la Planetariul din Baia Mare în 2024