Cățeii de la Paul’s Shelter, bucuroși de oaspeți

Cățeii adăpostiți de Fight for Animals Baia Mare la Paul’s Shelter sunt mereu bucuroși de oaspeți. În aceste zile, vizitatori au venit inclusiv de peste hotare.

Patru voluntari ai Asociației Ein Herz für Streuner (Germania) au poposit în mijlocul patrupezilor ocrotiți de Fight for Animals. ”A fost o zi frumoasă, cățeii au fost foarte entuziasmați să primească atenție și iubire din atâtea părți, iar noi am avut, ca de fiecare dată, discuții productive. Este minunat cum legăm prietenii atât de frumoase cu oameni din străinătate care împărtășesc aceeași pasiune pentru protecția animalelor, o legătură care trece peste orice barieră, fie ea de limbă sau de distanță”, spun reprezentanții asociației din Baia Mare.

De asemenea, la Paul’s Shelter s-au oprit și elevi ai clasei a V-a de la Școala „Augustin Buzura” din Copalnic Mănăștur, însoțiți de profesoarele Erica Hotea și Veronica Mihalca. ”Atât elevii acestei școli, cât și cadrele didactice ne sunt deja cunoscuți, fiind legați de o prietenie construită în ultimii ani, bazată pe iubirea comună pentru necuvântătoare”, precizează cei de la Fight for Animals.

Vizita a avut loc în cadrul parteneriatului din proiectul „Fii darnic, fii bun”, ocazie cu care copiii i-au cunoscut pe locuitorii de la Paul’s Shelter. ”Cei mici nu au venit cu mâinile goale: am primit câteva donații care ne vor fi de mare ajutor în sezonul rece, precum și suma de 810 lei, adunată cu drag de acești copii minunați. Desigur, ne-au adus și de această dată o scrisoare care ne-a adus lacrimi în ochi. Uneori uităm că, în comunitate, există oameni care ne văd «din umbră» și ne apreciază profund munca”, mărturisesc reprezentanții asociației.

„Educația poate avea două direcții: de la mare la mic și de la mic la mare”, se arată în epistola copiilor din Copalnic Mănăștur. ”Atât de adevărat! Copiii și tinerii sunt viitorul, și credem cu tărie că ei au cea mai mare influență asupra adulților. Ei pot schimba mentalitatea nu doar a celor din familie, ci și a generațiilor următoare. Avem toată încrederea că acești copii sunt pe drumul cel bun: un drum empatic și responsabil”, subliniază cei de la Fight for Animals.

Sursă: Fight for Animals Baia Mare

CITEȘTE ȘI:
”Am învățat ce este iubirea necondiționată!” (Paul Oșan – președinte ”Fight for Animals”)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.