”Zidită în anul 1717 – după alte surse, în anul 1770 -, pe locul alteia mai vechi, lăcaşul de cult a primit hramul Cuvioasei Parascheva şi a fost pictată, în jurul anului 1780, de Radu Munteanu şi Alexandru Ponehalschi”, de aici pornesc cei de la Organizația de Management al Destinației (OMD) Maramureș povestea Bisericii ”Cuvioasa Parascheva” din Desești. ”Singura biserică de lemn din patrimoniul UNESCO în care se slujește în mod permanent”, subliniază istoricul Teofil Ivanciuc.

Inclusă din decembrie 1999 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, biserica de lemn din Desești are o arhitectură simplă și elegantă care se înscrie în linia tradiţională a bisericilor maramureşene.
”Bârnele superioare ce susţin şarpanta sunt sculptate în formă de scară, conferind ansamblului o siluetă deosebită.
Planul lăcaşului de cult cuprinde un corp principal rectangular – care, la exterior, se aseamănă cu planul unei biserici de tip sală – ce este format din pronaos şi naos, urmat de altarul decroşat. Naosul are bolta semicilindrică şi streaşina dublă. Peste pronaosul tăvănit se înalţă turnul-clopotniţă cu coif ascuţit, întregul ansamblu arhitectonic fiind sprijinit pe un soclu de piatră.
În interiorul edificiului se pătrunde printr-un portal încrustat cu motive decorative geometrice şi vegetale, dar şi cu elementul funiei răsucite, simbol al unităţii creştinilor”, detaliază sursa citată.

Pictura, excepţional păstrată, a beneficiat de o restaurare completă, ce conferă monumentului înfăţişarea originală.
”Valoarea monumentului constă în realizarea sa tehnică, în ştiinţa perfectă a execuţiei şi a asamblării elementelor din lemn. Armonia arhitecturală şi integrarea perfectă a elementelor decorative din lemn cu cele iconografice au generat un ansamblu de o simplitate şi de o eleganţă remarcabile”, menționează reprezentanții OMD Maramureș.
Lăcașul se află din 1948 în posesia Bisericii Ortodoxe Române, Parohia Ortodoxă Română Desești, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului.
Sursă: Organizația de Management al Destinației Maramureș
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | În Casa Ilea din Călinești s-a filmat pentru genericul emisiunii „Tezaur folcloric”