Un popas la o casă din Maramureș în care se mai păstrează tradițiile are o aromă aparte. Una care îți dă senzația că timpul încă are răbdare cu oamenii. Vă puteți convinge de asta citind povestioara de mai jos.
”De nu-ți coseai, nu te puteai îmbrăca, nu aveai de unde lua”
Pe Ileana lu’ Pintea din Breb, am aflat-o cu coselele ei. Așa își ocupă timpul, cusând cămeși pentru familie: pentru noră, pentru nepoata din casă, pentru ceielaltă nepoată… Coase și ne zice încă o poveste (nu mai știm a câta) despre cum o fost viața în Maramureș pe vremuri, când era ea cocoană:
„Io n-am făcut numa patru clase, când am fo de 11 ani, am terminat cu școala. Mă mânau părinții la marhă pă camp și meream cu ele la pășune. Și ne strângeam acolo-n camp mai mulți prunci, cocoane și mai mari și mai mici și acolo coseam. Și cele mai mari le-nvățau și pă cele mai mici să coasem. Și coseam acolo-n camp tătă zâua, șezând la vaci. Și pântru aceie m-am învățat io a coasă.
Atunci, pă cele timpuri, ne dădea mama pânză țesută de ea, să ne coasem cămășucă. De nu-ți coseai, nu te puteai îmbrăca, nu aveai de unde lua. Așe o fo lumea. Se purtau haine făcute cu mâna. Și făceam și gubare de lână, obdiele la picioare, tăte de mână, așe ne-am gospodărit noi. N-ai mers pă ptiaț să te-mbraci cu 10 lei de sus până jos. Atuncea și să fi avut leii, nu aveai de unde lua haine…”
Sursă informații și foto: Rada Pavel / Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | Din drag de cămeșă
Cât îi Maramureșu’ | ”La noi toate femeile știu să țasă, dar nu toate știu să vopsească lână”, spune Iulia Corău din Botiza
Cât îi Maramureșu’ | ”Casele au câte patru-cinci mașini în curte. Și-n grajd, nimic!”, spune Ileana Șandor din Călinești
