Pornind de la niște fotografii realizate de timișoreanul Sorin Onișor cu Ileana Drăguș din Oncești, Corina Isabella Csiszár de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureș a scris o poveste despre ”harbuji”. Cum adică ce sunt ”harbujii”?!
Toamna este, printre altele, și sezonul dovlecilor. „Pă când era mălaiu de săpat al doilea, să pune harbujii (dovlecii) pântre mălai. Și să gunoia cu caru și să făceu tăte bune. Nu era holdă anume de harbuji, îi punei în holda de mălai”, de aici începe istorisirea Ilenei Drăguș.
Așa cum nu pun oriunde și oricând, tot așa sunt reguli clare și care este destinația dovlecilor. Ileana din Oncești explică: ”Harbujii care erau mai verzi îi dădé așé la animale. Care erau mai copți, să tăieu cu săcurea pă lățâme drept în două și scotei sâmburii. Și să puneu la siert în badog. Dacă era copt harbuzu, să tăie în două și să scoté cu lingura sâmburii”.
De aici încolo, soarta dovlecilor era în strânsă relația cu… condițiile meteo: ”Să puneu la soare la uscat pă pătură dacă era frumos afară. Dacă era frig, să puneu pă cuptiori la uscat și în bloadăr să aibă și gust bun. Și să clințău în șezători duse de feciori, că nu duceu ei alte cele”.
Sâmburii nu se aruncă, din ei se face ulei. Sau ”oloi”, ca să fim în ton cu Ileana Drăguș. ”Să spală și să pun la uscat și să duc la oloierniță. Oloiernița era ca o moară de demult. Să puneu semințele, să sfărmau, ieșea coaja, avea un fel de separator care separa cojile de sâmburi și să făcé un fel de turtă, care când era gata, tot o băgai într-un fel de presă. Și curgea oloiu și turta rămânea acolo. Api turta o aducea acasă și dădé la animale”.
Povestea întreagă, aici.
Sursă informații și foto deschidere: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureș (credit foto: Sorin Onișor)
