”O fo frumos pă vremea noastră. Ne gătam de sara, de la 8, mai iute nu. Și plecam în șezătoare”, așa începe amintirea Mariei Borodi despre șezătorile de cândva din Călinești.

Și ne întoarcem în timp pe firul poveștii așa cum a fost el depănat pentru Colecția Maria Mirela Poduț, ghidați de cei de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş: ”Aprindém lompa, ducém petrol și ducém câte vo două lemne în brață să facem foc la cine ne lăsa. După ce ne lăsa, zinéu feciorii. Ne sculam noi de pe scaun și le făcém loc. Mai zâné și de pe sate, noi le zâcem lătureni”.

Și jocuri multe însuflețeau șezătorile de altădată: ”de-a pticatu-n fântână”, ”de-a puricele”, ”de-a datu-n talpă”. Nu știți despre ce vorbim, nu?! ”Amu nu știe nime”, vine consolarea de la Maria Borodi.

Să nu credeți că feciorii veneau la șezătoare așa, de capul lor: ”Fetele făcéu să zie feciorii în șezătoare. Ne puneam două fete cu spatele una la cealaltă. Și dădém o sâtă printre ptʼicioare. Și meré sâta de la una la alta și zâcém: «Turduluc, butuc, pă Ion îl aduc!», «Turduluc, butuc, pă Pătru îl aduc!» (Pă Ștefan… care cum ne da pân gând, până ne hrăném noi)”.

Amintirea șezătorilor de altădată vine braț la braț cu nostalgia: ”Așă de mândru o fost. Când era oricé sărbători… Să mai juca câte-onvârtită, da nu prea multe”.

Tot din Colecția Maria Mirela Poduț se ivește o altă amintire decupată din ”Memoria Ethnologica”, de această dată despre șezătoarea din Lăpuș: ”Am fo 12 fete în șăzătoare. La Mărioara Parascăului ne adunam. Și merém cu lucru, cu mașâna de tors, cu caieru, cu cipcă. Împtʾistrém. Atunci aieste o fo baza că n-o fo bani de cumpărat cămeși”.

Vremea șezătorilor nu era în orice seară: ”Luni sara făceam, miercuri sara și joi. Marți sara, vineri sara și sâmbăta sara nu se făcea. Zâcé că nu-i bine de lucrat”.

Se mai întâmplau și neprevăzute la șezători. Și nu rar. Vă spunem una, așa cum apare în Colecția Maria Mirela Poduț: ”Odată on fecior s-o tăt jucat cu on scăuneș care să folosea pentru a băga furca de tors și s-o tăt jucat, și-o băgat degetu și nu l-o mai putut scoate. Tăț o mărs acasă din șăzătoare până ce o zâs gazda: «D-apoi mă, fecioraș, nu ti-i lua să te duci acasă?» El o zâs: «Ba, m-aș duce, da nu-mi pot scoate degetu.» O trebuit să taie scăunieșu”.

Mai multe descoperiți aici.

Sursă informații și foto: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş (credit foto – Mariana Scubli)

CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | ”O venit câșlegile, se mărită fetele…”
Cât îi Maramureșu’ | Dacă vei fi întrebat ”Da-ți-oi vro doi pumni?”, nu fugi: vei fi omenit!
Cât îi Maramureșu’ | Moda cojoacelor tradiționale, deslușită în Breb
Cât îi Maramureșu’ | În Maramureș, turtele au un defect: ”tare repide dispar din blide”…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.