30Iarna și perioada sărbătorilor sunt, parcă, predestinate nostalgicelor întoarceri în timp, în vremea copilăriei. Când nu exista bucurie mai mare decât o zi petrecută în zăpadă.
Ileana Drăguș (Lenuș) își amintește – pentru Corina Isabella Csiszár de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș – despre derdelușurile din satul ei natal, Oncești: ”Mie tare mi-o plăcut săniuța. Ne adunam coconi de aceeași vârstă. Era o coastă în capătu’ grădinii de la casă, ce dădé înt-un zăvoi, unde o fo’ oaricând o moară veche. Și acolo ne ducem cu sania, mai rar, că era tare abruptă coasta și greu de urcat înapoi, da săniușu era bun. Da’ ne mai ducém și în capătu’ uliții. Acolo era alt pericol, era destul de aproape de râul Iza”.
Săniuța era făcută din lemn, de tatăl ei. ”Pă uliță ne trăgém unu’ pă altu’. Ca să protejeze copiii, să nu ptice di pă sanie, să puneu niște coarne ca de berbec din lemn. Șidé tata pă un scaun și aducé poptiru de șmirghel și freca bine tălt’ile (tălpile) și ștopte (scuipa) pă ele. Apoi le freca cu o cârpă aspră din câlți, ca să alunece săniuța bine”.
Sursă foto: Centrul Culturii Tradiționale Maramureș. Credit foto: Mihai Ian Nedelcu, Dan Dinescu
CITEȘTE ȘI:
Amintiri cu săniuș pe derdeluș | Lenuța lui Opriș: ”Tare ne bucuram să ne dăm cu săniuțele când eram coconi”
