Cu fir alb pentru noroc și fir roșu pentru protecție, mărțișoarele din Maramureșul de altădată erau mai simple decât cele de azi. Și indiferent că erau purtate ”un miez” sau ”până te urai de ele”, vesteau primăvara și aduceau cu ele promisiunea dorințelor împlinite…
Mărțișoarele tradiționale erau mai simple în Maramureșul de cândva. ”Când eram cocoane la școală, luam un carton de la șcătuia de bâță (cutia de chibrituri, pe domnește), tăiam pătrățele și băgam șnuru cu acu dintr-o parte în alta, înveleam tot cartonu-n harast și îl purtam la piept atârnat. Și mai făceam așa: puneam ață multă multă p-o foarfecă, apoi o strângeam și făceam așa, ca o mingiucă și și de-aceie ne puneam pă piept”, deapănă amintiri Ileana Andreica din Călinești pentru Rada Pavel de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş.
”Mărţişoarele tradiţionale se confecţionau din lână sau din bănuţi de aramă sau de argint, pe timpul şezătorilor de peste iarnă”, spune conservator Miorița Ștef de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș.
Durata purtării mărțișoarelor era diferită de la un sat la altul, după cum aflăm din ”Calendarul Popular” (autori Maria și Pamfil Bilțiu): ”Îl porta un miez” (Ferești); ”Îl purtau două, tri zile” (Sat Șugatag); ”Îl purtau două săptămâni” (Breb); „Bătrânii îl purtau tătă luna lui martie” (Ieud); ”Îl purtam până ne uram de el” (Vișeu de Jos, Rona de Jos).
Conservator Miorița Ștef povestește cum mărțișoarele erau purtate uneori toată luna martie și chiar în aprilie: ”Până înfloreau mălinii (sau merii), când se legau de crengi, rostind o dorinţă. Fiecare dorinţă era însoţită de o rugăciune. Adulţii doreau să se bucure de recolte bogate, iar tinerii să îşi găsească perechea”.
Fetele le puneau feciorilor mărţişor la clop, iar băieţii le prindeau fetelor mărțișorul în piept. Așa era cândva.
Sursă informații și foto: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale ”Liviu Borlan” Maramureş, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș (credit foto – Rada Pavel)
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | În martie, opincile tradiționale din Călinești devin… mărțișoare
Cât îi Maramureșu’ | Este vremea mărțișoarelor