Cu o legendă în dulcele grai neaoș ne bucură cei de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş.

În vremuri de demult, se zice că trăia în Cuhea un uriaș. El avea o fată, tot uriașă, pe care o chema Rozalia. Fata, într-una din zile, pribegi printre niște dealuri. Acolo, pe o pajiște întinsă, erau doi oameni, cu un plug și patru boi. Fata crezu că sunt niște jucării și luă oamenii cu tot cu plug și cu boi în șurț și i-o dus la tată-so.

– Uite, tată, ce jucării am găsit!

Tată-său îi zise:

– Nu-s jucării, dragă fată. Îs oameni și ei or stăpâni pământul de-amu înainte. Noi, urieșii, ne-om zărăsti. Du-te și-i lasă acolo de unde i-ai luat și pântru că ai călcat pă acolo, locu s-a chema de-amu Rozavlea. (din Calendarul Maramureșului)

Ce n-o știut tată-so Rozaliei o fost că nu numa urieșii or dispărea, ci și plugu și boii. Da Rozavlea o rămas.

Sursă informații și foto: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş (credit foto: Gheorghe Petrilă)

CITEȘTE ȘI:

Cât îi Maramureșu’ | Tănase din Săcel și meșteșugul de familie

În pași de Tropotită

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.