”Demult, nu o fost atâția doctori”. De aici începe povestea Ana Mihnea din Valea Stejarului. ”Rețeta” era simplă: ”Când te durea ceva, făceai ceai și puneai acolo de toate felurile”.

O plimbare în natură echivala cândva cu o vizită la ”farmacie”. Ana Mihnea explică: ”S-o strâns pătlagină, flori de tei, s-o făcut ceai de romaniță sau mușețel pentru dureri de stomac, cimbru de câmp pentru tuse (luam câteodată din fân), flori de soc tot de tusă, pojarnița, «sângele Domnului» pentru stomac, potrocă, o floricea roșie, pentru stomac, ficat, fiară, rinichi, coada șoricelului e foarte bună pentru fiară”.

Nu se culegeau oricând și oricum. ”Se culegeau când să cosea iarba și se puneau la uscat la umbră, nu la soare. Florile de soc trebuie culese când îs înflorite, dacă nu, să scutură. Potroca se culege vara când faci fânul că atunci îi înflorită, pojarnița, cam la Sânzâiene”, schițează ”calendarul” Ana din Valea Stejarului.

Remediile naturiste funcționau nu doar pentru oameni, ci și pentru animale.

🌿 Povestea întreagă scrisă de Maria Mirela Poduț, aici.

Sursă informații și foto: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Liviu Borlan” Maramureş (credit foto – Gabriel Motica)

CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | Întâi furciturile, apoi pancovele și jocul la șură sau despre o clacă din Aspra

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.