Cât îi Maramureșu’ | ”De-amu vine iarna!”

Octombrie e luna lui Brumărel. Începe să cadă bruma, oamenii își pregătesc gospodăriile pentru iarnă și își strâng roadele care au mai rămas pe câmp, prin livezi și grădini.

”În prima zi a lunii, potrivit Calendarului Creștin, se sărbătorește Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută în popor și sub denumirea de «Procoave» (în limba slavă, «pokrov» înseamnă acoperământ). Se spune că Procoavă e cel care are grijă ca pământul lucrat de ţărani să aibă apă suficientă până vine primăvara şi îl acoperă cu omăt”, spune muzeograf Gabriela Filip de la Muzeul Satului Baia Mare.

Cea care, în prima dimineață de octombrie din acest an, a adunat și câteva credințe și superstiții din bătrâni legate de ziua de azi:

  • „Stropim marhăle cu apă sfințită să fie ferite de boli, că de-amu vine iarna!”
  • „De când eram fată, mama ne pune să postim astăzi, să nu se lege bolile și necazurile de noi.”
  • „Îi sărbătoare mare, nu să spală, nu să coasă, nu-i bine de lucrat”

Sursă: Muzeul Satului (credit foto: Gabriela Filip)

CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | O poveste cu ”harbuji”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.