”Colinda din Maramureș în cele patru zone etnografice ale sale (Chioar, Codru, Lăpuș, Țara Maramureșului) a fost, la început, exclusiv, la fereastră; poate cea mai autentică dintre colinde și, cu siguranță, cea care păstrează nota cea mai adâncă de ancestralitate”, de aici pornește dr. Ilie Gherheș de la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș povestea lui despre colinde.
”Colinda la fereastră era și este menținută deoarece țăranii veneau la întâlnire cu credința creștină, preluată ca pe un zăcământ sacru, foarte important. Țăranul nostru își consideră propria lui casă ca pe un templu, pentru că el însuși o igienizează magic de câte ori își rostește rugăciunile de dimineață sau de seară, dinainte de fiecare masă, de fiecare dată când dă cu ochii de galeria de icoane așezate pe peretele dinspre răsărit (de unde a venit și steaua prevestitoare, în concepția lui sau poate dintr-o reminiscență a cultului soarelui!); între exponate fiind și crucea Bobotezii, în colțul cel mai de cinste, adică de sud-est, păstrată «gătată», nedesfăcută, numită local «păpuștină»”, explică dr. Ilie Gherheș.
Și poate colinda la fereastră este cea mai autentică. Dar nu sunteți curioși să aflați care este și cea mai populară? ”Este colinda cu steaua care era confecționată din cadrul unei site de cernut făina (veșcă), la care i se aplicau patru, cinci sau șase turnulețe, dispuse simetric și care era ornamentată cu hârtie creponată și staniol în mai multe culori, iar înăuntru era construit un sistem care îi permitea să se învârtă în direcția soarelui și să mențină dreaptă o lumânare care se aprindea și sugera steaua magilor”, informează dr. Ilie Gherheș.
În satele Maramureșului răsuna cândva nu doar colinda cu steaua, dar și cea cu iconița. Reprezentantul muzeului detaliază: ”De obicei grupul era format din maximum trei colindători, dar se întâlneau și cazuri când era unul singur, îmbrăcat în strai de sărbătoare, iar bâta pe care era prinsă icoana era prevăzută în cap și cu o stea. Icoana avea ca temă nașterea pruncului sfânt. Aceste icoane proveneau în mediul românesc, fie de la Nicula, Moisei, Dragomirești și Peri sau chiar din Bucovina, iar în zona slavă a rutenilor, proveneau de la pictorii iconari din Transcarpatia sau chiar de la Grigore din Colomeea, foarte vestit în Maramureș”.
Colinda cu vioara se practica exclusiv la fereastră, iar ceterașii erau doi (vioară și zongoră). ”Acest fel de colindă poate fi considerat o reminiscență a Saturnaliilor, a veseliei proprii acestui gen de sărbătoare, iar colindatul cu vioara sau cu fluierul se situează, cu siguranță, la limita dintre tradiția sacră autentică și predispoziția pentru burlesc”, precizează dr. Ilie Gherheș.
Și povestea cu cetera continuă: ”Dacă se nimerea să se întâlnească cetera, în prima parte a nopții cu câte o ceată de feciori, aceștia o «confiscau» și îl obligau pe ceteraș, punându-i bani în arc, să le zică o hore de băut, să le tragă a colindă, așa, la lumina lunii, într-o intersecție ca o încălzire, alcăzuind (arvunind) o întâlnire viitoare în vreo casă anume, care avea și fată de măritat. După miezul nopții, cetera întârzia, preț de câte o jumătate de oră în casele în care se întâlneau cete de feciori, cu armata făcută, care aveau și fete cu ei, dar în care nu erau admiși, sub nici o formă, cei fără armată, inițiindu-se o mică petrecere ad-hoc. Cu această ocazie, pretendentul la mâna fetei casei plătea ceterașul, prevestind oarecum o viitoare credință (logodnă sau nuntă), în câșlegile imediat următoare, aranjându-și cumva soarta, cu complicitatea fetei și spre cinstea respectivei case”.
Povestea completă, aici.
Sursă informații: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș. Foto (c) eZiarultău
CITEȘTE ȘI:
Cât îi Maramureșu’ | „Săracă gubuța mé / De la multe m-o scos ie”
