Cartea pe roți | Un vis despre o Mocăniță care împarte cărți și ”bucurie zumzăitoare” la Vișeu de Sus

”Cartea pe roți” în Vișeu de Sus, octombrie 2020

În 16 octombrie, ”Cartea pe roți” – prima librărie mobilă din lanțul Humanitas – a ajuns în Vișeu de Sus. Experiența este povestită în jurnalul autorulotei care are pe rafturi o selecție de câteva mii de titluri. Spicuim.

Cu un vis despre o altfel de Mocăniță – așa începe pagina din jurnalul ”Cărții pe roți” dedicată popasului în Vișeu de Sus: ”Cu o noapte înainte să ajungem la Vișeu de Sus, am un vis ciudat. Vreau atât de mult să văd trenul cu aburi care merge pe valea râului Vaser, încât în vis se făcea că, în gara din Vișeu, izbuteam să mă agăț de ultimul vagon al Mocăniței. (…) Cu un pufăit, Mocănița pornea la drum, dar vagoanele nu mai transportau nici turiști, nici cherestea, ci cărți. Mocănița eram eu multiplicată în fiecare vagon, iar drumul străbătea toată România și era fără sfârșit”.

Pe platoul din fața Casei de Cultură, ”comitet” de primire: ”Gazdele nu știu cum să mă mai giugiulească, îmi fac cadou trăistuțe maramureșene din lână și cărți cu istoria orașului, iar profesorii și elevii din oraș abia așteaptă să-mi deschid ușile. Unii au venit cu microbuze din localități apropiate. Cred că ei înțeleg cumva că, pentru mine, deschiderea ușilor e ca deschiderea brațelor la oameni: o mare îmbrățișare. Rar am văzut atâta copilărime și tinerime (parc-așa se zice) în jurul meu și atâta bucurie zumzăitoare!”

Se pomenește în jurnal și despre preferințele de lectură din Vișeu de Sus: ”Adolescenții vor cărți despre naziști și stau în cumpănă: <<Primul nazist>> sau <<Naziștii și drogurile>>? Dar <<Tatuatorul de la Auschwitz>>? (…) Un puști își face socoteli și constată că n-are destui bani pentru <<Secretele casei de iarnă>>, pe care o ține strâns la piept. Cătălina e gata să i-o dăruiască, dar el ține morțiș s-o plătească. Până la urmă, acceptă darul cu condiția să fie de la doamna lui învățătoare. Top 3 la Vișeu de Sus: <<Transformă apa în culori>>, <<Jurnalul Anei Frank>>, <<Regele Ugu>>”.

Postarea integrală despre popasul din Vișeu de Sus este disponibilă aici.

Sursă informații și foto: Librăria Humanitas Cartea pe roți

CITEȘTE ȘI:
”Cartea pe roți“, prima librărie mobilă din lanțul Humanitas, a pornit azi la drum | video
Cartea pe roți | În Borșa au fost în top cărțile de bucate, de psihologie practică și ghidurile de viață sănătoasă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.