Ultimele zile din decembrie vin la braț – unduind agale din șolduri – cu tentația statisticilor. O capcană aproape poetică de a privi peste umărul timpului și a înfrunta cu franchețe (sau poate că nu) toate alegerile de peste an care te-au condus mai aproape de ceea ce ai sperat sau care te-au îndepărtat (mai discret sau mai semnificativ) de visele tale.
Unii au reflexul de a coafa trecutul, de a-l trece pe la o ședință de make up înainte de a-l privi în față. Pentru că uneori adevărurile care nu convin sunt mai ușor de digerat dacă sunt mai suav livrate. Alții au puterea (aproape masochistă) de a analiza sub lupă fiecare clipă care a contat, disecând cu precizie chirurgicală anul care stă să treacă. Nici unii, nici alții nu sunt pe deplin mulțumiți pentru că stă în firea omului de a-și dori mereu un pic mai mult. De aici și capcana statisticilor despre care vorbeam…
În ce balanță – de suflet și/sau de creier – să așezăm evenimentele anului, pentru a trage la miez de noapte linia de finish și a decide, fie chiar și numai pentru noi, dacă am avut sau nu un an bun? Și ce înseamnă până la urmă un an bun? Un an cu dorințe împlinite? Cu vise transformate în realitate? Cu câștiguri financiare? Cu victorii sentimentale? Cu progres profesional? Cu vacanțe de neuitat? Cu timp pentru tine? Cu timp pentru ceilalți? Cu zile comode? Cu clipe provocatoare?
La miez de noapte, între ani, până la urmă cam asta e tot ce contează: să fii sincer cu tine. Să iei din ce a fost doar lecțiile care te pot duce mai departe și să împodobești zilele care vor veni cu propriile așteptări. Pentru că să îndrăznești să fii tu este punctul de start cel mai firesc în aventura unui nou an. La capătul căruia, dacă ești cu adevărat norocos, vei zâmbi știind că ai fost, zi de zi, în fiecare zi, tu.
