„Orice pasiune dă o nouă dimensiune vieții și așa, cu multe pasiuni, ajungi să trăiești într-un spațiu «n» dimensional, nu tridimensional”. De aici ar trebui, probabil, să începem povestea inginerului Ioan Vlad despre apariția VW Käfer în Baia Mare. O poveste care, așa cum se întâmplă când personajele sunt faine, te conduce în locuri neprevăzute, bulversându-ți mereu universul de așteptări.
Să vă dăm niște exemple? Vă dăm. Actele de înființare au durat din 2001 până în 2004 din motive de… umlaut. Un vis a luat forma unui număr de înmatriculare, s-a preschimbat temporar în teama de hackeri și apoi a devenit vis împlinit. În cinci zile au parcurs broscuțele pornite din Baia Mare 1.385 kilometri. Dar au ajuns acasă, în Wolfsburg. Are rost să vă spunem cu câte peripeții? Are!
Dincolo de ieșirea care a rămas în albumul sentimental al broscarilor pe locul I, VW Käfer Baia Mare are anual pe agendă evenimente devenite deja tradiție. Unul mai elegant decât altul, mereu cu șarmul specific lucrurilor de colecție. Despre dragostea larg răspândită pentru Volkswagen Beetle și motivele personale de iubire pentru broscuțe. Despre „decana” de vârstă a clubului: VW Ovali din 1955. Despre cum unele mașini se transformă în bijuterii.
Am povestit despre toate cu președintele VW Käfer Baia Mare. Multe ne-a mărturisit, multe au rămas deocamdată nespuse. Pentru că timpul are un talent al lui aparte să gonească mult peste limita legală admisă atunci când omul din fața ta vorbește cu entuziasm, informații și umor despre o pasiune care ar putea muta și Munții Maramureșului din loc.
CITEȘTE ȘI:
- Când dragostea pentru broscuțe vechi ia dimensiuni noi. Sau despre VW Käfer Baia Mare cu ing. Ioan Vlad (I)
- Când dragostea pentru broscuțe vechi ia dimensiuni noi. Sau despre VW Käfer Baia Mare cu ing. Ioan Vlad (II)
Un motor schimbat în noapte și un premiu de consolare
De la Baia Mare la Wolfsburg, distanța este de 1.385 kilometri. În câte ore credeți că au parcurs broscuțele traseul? „Drumul dus a durat cinci zile. Drumul întors, alte cinci zile”, își amintește interlocutorul nostru.
Dar, la cum zâmbește, ne dăm seama că durata călătoriei nu a fost prilej de necaz. Deși peripețiile, ați ghicit, nu au lipsit: „Am avut cu noi o platformă. Cum avea una din mașinuțe o problemă, cum o urcam pe platformă până la primul loc de popas, unde o reparam și iar o puneam pe roți. Pe parcurs, unei broaște i-a cedat motorul. Am avut cu noi motor de schimb. În Budapesta, noaptea, am schimbat motorul în patru ore. După care aceeași broscuță a mai clacat o dată. A gripat și motorul nou-nouț. A ajuns la destinație pe platformă și a primit premiul de consolare: broscuța ghinionistă”.
O învârtită de pe Iza în parcarea din Wolfsburg
Dar să nu anticipăm și să sărim la premii. Mai întâi sosirea. Nu a fost cu surle și trâmbițe, dar nici mult nu a lipsit: „În Wolfsburg am descins cu tricolorul și steagul Uniunii Europene la oglinzi și, unii dintre noi, eram echipați în costume populare. Am pus la boxe o învârtită de pe Iza, cu Florentina și Petre Giurgi. Și am început să dansăm în parcare. Când ne-au văzut nemții, au crezut că suntem duși cu pluta”.
Șocul a fost pentru organizatori cu atât mai mare cu cât, oricum, delegația din Baia Mare era așteptată cu interes: „Președintele clubului din Wolsburg credea că un hacker și-a bătut joc de el: cum să fie mașini din România cu număr de Wolfsburg? I-am explicat că zona e dată de MM și că WOB e o grupare de litere aleasă de noi special”.
Premiul I la cluburi și niște lacrimi
Băimărenii au vizitat muzeul și uzina, și-au prezentat broscuțele, totul a decurs minunat.
„În ultima zi am participat la parada prin Wolfsburg, după care a urmat festivitatea de premiere. În total erau cam 600 de broscuțe provenind de la cluburi din toată Europa. La festivitate, organizatorii anunță de pe scenă că premiul I la cluburi a fost obținut de VW Käfer Club Baia Mare, România.
Eu nu sunt așa de emotiv de felul meu, dar când să mă ridic în picioare nu am putut: nu mă mai țineau… amortizoarele. Așa de tare m-am emoționat că am primit acest premiu dintre atâtea cluburi din Europa, multe dintre ele cu broscuțe mult mai valoroase decât ale noastre. Dar noi am topit efectiv icebergul german: am văzut bărbați în toată firea lăcrimând când au văzut cum am sosit cu broscuțele pe roți după un drum de peste 1000 de kilometri. Probabil a avut un efect și acest aspect în premierea noastră”, mărturisește Ioan Vlad.
„Numele meu este Vlad și sunt descendent al lui Dracula”
După ce și-a pus emoțiile sub control, maramureșeanul a mers pe scenă după trofeu. Credeți că a fost banal? Mai gândiți-vă!
„Era pregătit translator pentru noi, ceea ce am apreciat foarte mult. Dar eu mi-am început discursul în limba germană: «Numele meu este Vlad și sunt descendent al lui Dracula». Erau sute de persoane în public, se așteptau la orice, numai la asta nu, așa că au izbucnit în ovații. Eram fericit: era efectul scontat.
Aveam la mine o sticlă de vin roșu pe care scria «Dracula»: «Aici nu e vin, e sânge. Îl ofer suvenir președintelui clubului din Wolfsburg», mi-am dus rolul mai departe. În cealaltă mână aveam o sticlă de horincă de-a noastră (cum să fi plecat noi de acasă fără horincă?!): «Aici este antigel pentru șoferi atunci când nu conduc mașina». Le-am oferit și un DVD cu activitatea noastră de până atunci, după care am invitat reprezentanții clubului pe scenă. 30 de oameni în tricouri galbene, că doar noi am fost obișnuiți cu uniformele școlare de mici…”
Cu cântec. La propriu și la figurat!
O deplasare cu… cântec, condimentată cu peripeții și emoții fel de fel, merita, nu-i așa?!, și un cântec la propriu: „Le-am zis colegilor de club, dacă tot suntem pe scenă, haideți să cântăm ceva, pentru că observasem din alte contexte în care fusesem prin Germania că nemților tare le place să cânte. Așa că am început să cânt «În căsuța cu alune» și, la refren, broscari fiind, cântam toții «oac, oac, diri, diri, dam».
Nu mă întreba, Ramona, de ce am făcut asta pentru că nu știu să îți explic, totul a fost ad hoc, dat fiind că nu ne așteptam să fim premiați. Cert este că ne-am distrat și noi, s-au distrat și ei. Și drept răsplată, la petrecerea de după, prima melodie a fost dedicația organizatorilor pentru noi: «Dragostea din tei»”.
„A fost ieșirea vieții noastre”
Și se lasă, după atâta… cântat, o liniște plină de nostalgii: „A fost foarte faină deplasarea. Un eveniment total, cu multe ghidușii. A fost ieșirea vieții noastre. Nu se compară cu niciuna alta, deși participăm în fiecare an la câteva evenimente. De departe Wolsburg, 2006, rămâne cea mai faină din toate punctele de vedere”.
Nu mai intrăm în detalii cum vameșii au fost uimiți de broscuța cu motor diesel care avea radiatorul sub capota din față. Nici de ce într-o noapte, lângă Praga, broscarii au dormit în iarbă și pe platformă. Nici în ce context, după ce a dat în scris că nu va depăși 90 km/oră, una din mașinuțe a zburat spre destinație cu 130 km/oră. Nu spunem nimic despre faptul că, deși Germania găzduia Campionatul Mondial de fotbal, maramureșenii au ajuns la ZDF. Pentru că, la cât de frumoasă a fost, povestea de la Wolsburg riscă să nu se termine niciodată…
În episodul următor, despre evenimentele marca VW Käfer Baia Mare, despre motivele pentru care merită iubite broscuțele, despre o dragostea lăsată moștenire copiilor și nepoților și o retorică întrebare: „Ce poate fi pasiune mai mare decât să ții o bijuterie din aceasta undeva doar ca să o privești?!”
Ramona-Ioana Pop
Sursă foto: Ioan Vlad și eZiarultău
