Calendarul cu dichis – 9 mai: De la crosă la rachetă

  • 1974: Comitetul juridic al Camerei Reprezentanților din SUA a început audierea martorilor pentru declanșarea procedurii de destituire a președintelui Richard Nixon. I-a trebuit lui Nixon să se joace cu focul. Focul Watergate.
  • 1979: La cea de-a XII-a ediție a Campionatului European de gimnastică de la Copenhaga, Nadia Comăneci a câștigat pentru a treia oară la rând titlul continental. O performanță unică în istoria competiției. Nu e de mirare, fiindcă e vorba de Nadia.
  • 1837: A venit pe lume Adam Opel, inginer și industriaș german. Din ucenic lăcătuș a ajuns să clădească o companie de construit automobile. Bine i s-au aliniat planetele (plus bujiile și toate celelalte).
  • 1939: S-a născut, la Brașov, Ion Țiriac. Un tenismen care a câștigat la dublu, cu Ilie Năstase și nu numai, deloc puține trofee. Între 1958 și 1964 a fost membru al echipei de hochei pe gheață a României, cu care a participat la Jocurile Olimpice de Iarnă din Innsbruck și la Campionatele Mondiale. La tenis, alături de Năstase a jucat trei finale de Cupa Davis cu SUA, în 1969, 1970 și 1972. Priceput a fost în sporturile pe care le-a făcut. Nu e chiar la îndemâna oricui să se descurce bine și cu crosa de hochei pe gheață și cu racheta. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Wikipedia / Muzeul Național de Istorie a României

CITEȘTE ȘI: Let it be

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.