- Azi e Ziua internațională a aviației civile. La mulți ani tuturor celor care activează în domeniu și zboruri fără griji.
- 1834: Corabia Marița, prima navă sub pavilion românesc, a plecat în cel dintâi voiaj în afara granițelor țării, pe ruta Sulina – Constantinopol. Era timpul să ieșim și noi în larg dacă tot aveam mare la îndemână.
- 1972: În drum spre Lună, echipajul misiunii Apollo 17 a realizat fotografia „The blue marble”. E prima fotografie clară a feței luminate a Pământului, făcută de la 45.000 de kilometri distanță. Terra li s-a înfățișat astronauților ca o mărgea albastră, de acolo și numele care i s-a dat fotografiei. Frumoasă mărgeaua pe care viețuim, să ne trăiască 🙂
- 1929: Venea pe lume, la Cicârlău, rapsodul Nicolae Sabău. A fost un cântăreț emblematic pentru Maramureș. Chiar dacă nu mai e printre noi, cântecele lui vor trăi în continuare. (T.V.S.)
Sursa datelor și foto: Wikipedia
CITEȘTE ȘI: Un ziar de Pulitzer