1696: Apare, în tipografia instalată la mănăstirea Snagov, prima tipăritură: „Orânduiala slujbei Sfinților Constantin și Elena”. Cartea, publicată sub îngrijirea lui Antim Ivireanul, era dedicată lui Constantin Brâncoveanu. De treabă om Antim să facă asemenea dedicații.
1886: Chimistul german Clemens Winkler a descoperit un alt element chimic, pe care l-a numit germaniu. Că doar nu era să-l boteze bulgariu…
1948: Echipa feminină a României cucerește locul al treilea la Campionatele Mondiale de tenis de masă desfășurate la Londra. O performanță grozavă pe atunci.
1962: Se naște cântărețul și compozitorul american Axl Rose. Fondator al trupei Guns N’ Roses, a fost numit unul dintre cei mai mari cântăreți din toate timpurile de diverse reviste muzicale, printre care Rolling Stone și NME. Albumul de debut al trupei, Appetite for Destruction (1987), s-a vândut în peste 30 de milioane de copii în toată lumea. Este cel mai bine vândut album de debut din toate timpurile în SUA, cu 18 milioane de exemplare. Așa succes să tot ai. (T.V.S.)
Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Wikipedia / Kreepin Deth
CITEȘTE ȘI: Un film de top