1456: Sultanul Mahomed al II-lea încearcă, printr-o campanie fulger, să cucerească Belgradul, însă nu trage cartea câștigătoare, iar peste mai puțin de trei săptămâni își ia calabalâcul și trupele și se întoarce acasă. Noroc că n-a avut o mumă ca a lui Ștefan cel Mare, cea imaginată în versurile lui Bolintineanu, că-l trimitea dumneaei înapoi la luptă cât ai zice baclava.

1999: Doi hoți din situri arheologice au descoperit întâmplător, cu ajutorul unui detector de metale, în Germania, așa-numitul ”Disc ceresc de la Nebra”, care este considerat a fi cea mai veche reprezentare concretă din lume a cerului. Găsirea discului e, probabil, singurul lucru bun făcut vreodată de niște hoți.

1790: Se năștea George Everest, militar și geodez britanic, al cărui nume a fost dat  celui mai înalt vârf de pe Pământ. Asta cu toate că era împotriva acestei practici, fiind adeptul utilizării denumirilor date de localnici. Dar dacă așa a zis Societatea Geografică Regală, așa i-a rămas numele.

1926: Venea pe lume Alfredo Di Stefano, considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria fotbalului. A avut un rol determinant în cucerirea de către Real Madrid a Cupei Campionilor Europeni de cinci ori în sezoane consecutive, începând din 1956. Di Stefano a jucat pentru echipele naționale ale Argentinei, Columbiei și Spaniei, dar, culmea, nu a participat la nici un campionat mondial. A fost un atacant de excepție, poreclit ”Săgeata blondă”. A plecat într-o altă lume la 88 de ani. (T.V.S.)

Sursa datelor și foto: Wikipedia

CITEȘTE ȘI: Navigând singur în jurul lumii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.