Calendarul cu dichis – 4 ianuarie: Rupestra, Doamna Alba și șamanul

  • 1835: În ziarul britanic „Bells Life“ apare prima rublică de șah din lume. Oare prima rubrică de table când o fi apărut? 🙂
  • 1854: Un snop de insule nelocuite din Oceanul Indian sunt descoperite de marinarii vasului Samarang, în frunte cu al lor căpitan William McDonald. Insulele aveau să se numească după numele căpitanului N-a făcut McDonald vreun fast-food acolo, că doar am zis că erau insule nelocuite.
  • 1918: Exploratorul german Reinhard Maack avea să descopere, în masivul Brandberg, cel mai înalt din Namibia, o pictură rupestră care urma să ajungă celebră. I s-a spus ”Doamna Alba”. Bizareria e că unii specialiști care au studiat creația au fost de părere că ”doamna” e, de fapt, un șaman într-un dans ritual, nicidecum vreo duduie care încerca să scuture vreo carpetă. No, asta e 🙂
  • 2010: Este inaugurată, oficial, cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa, din Dubai, având o înălțime de 828 m. Dacă stăteai pe la etajele superioare important era să meargă liftul, altminteri ajungeai de sus până jos și viceversa când cânta cucul precum pupăza.

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Wikipedia / Zigomar

Citește și: Un pod de nota 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.