Calendarul cu dichis – 30 aprilie: Un personaj de poveste

E Ziua internațională a jazzului. Să ne trăiască.

1897: Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul”, din București. Sub pseudonimul Mihai din Pașcani, viitorul romancier publica schița umoristică de 40 de rânduri sub titlul „Domnișoara Mxxxx Falticeni”. De mirare că s-a scăpat Sadoveanu să scrie ceva umoristic la ce figură gravă avea, una pe care părea greu să se cuibărească un zâmbet.

1939: Franklin Delano Roosevelt este primul președinte american care a apărut la TV. Cu treburi prezidențiale, firește, că doar nu în vreun film.

1883: A venit pe lume, la Praga, Jaroslav Hašek. Scriitorul a ajuns vestit pentru romanul său ”Peripețiile bravului soldat Svejk”. Creația lui cu pățaniile pline de umor și de ridicol prin care trece oșteanul Svejk (în imagine statuia bravului personaj din localitatea poloneză Przemysl) în Primul Război Mondial a fost tradusă în peste 60 de limbi. De altfel, romanul său este considerat unul dintre cele mai bune din secolul XX. Nu e de mirare, îți face oricând plăcere să-l recitești. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Wikipedia / Marcin Konszek

CITEȘTE ȘI: Ziua dansului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.