Calendarul cu dichis – 3 decembrie: Primul film cu Stan și Bran

  • 1904: Astronomul Charles Dillon Perrine descoperă, la Observatorul Lick, din California, cel mai mare satelit neregulat al lui Jupiter, Himalia. Un satelit cu un diametru de cel puțin 140 de kilometri. Dolofan a crescut satelitul cu pricina, ce o fi mâncat?
  • 1927: Se lansează primul film cu Laurel & Hardy, cărora pe la noi li s-a zis Stan și Bran. Filmul se cheamă ”Putting pants on Philip”. A fost un soi de preambul al succesului pe care l-au avut cei doi comici. Adevărut e că erau fascinanți pentru umorul deopotrivă de situație și limbaj pe care îl făceau. Multora le-au descrețit frunțile prin aventurile lor poznașe.
  • 1973: Nicolae Ceaușescu ajunge în Statele Unite într-o vizită oficială. Era mare lucru pentru un șef de stat din blocul comunist să fie primit în SUA. Nea Nicu avea însă trecere în Occident în vremurile acelea fiindcă li se opusese sovieticilor când cu ”Primăvara de la Praga”, din 1968. El se dusese după clauza națiunii celei mai favorizate și după un credit de vreo jumătate de miliard de dolari pe termen lung, dar s-a întors cu praful de pe tobă. Măcar a încercat, nu? 🙂
  • 1976: A venit pe lume Claudiu Nicu Răducanu, un fost fotbalist cu un talent imbatabil de a meșteri spuse memorabile. La un moment dat a zis că el ar locui și într-un blocnotes, de ce nu?, dacă i-l pune clubul la dispoziție. Și Blocnotes i-a rămas porecla. Nu te poți supăra pe unul care crede că un blocnotes e un bloc poate nițel mai altfel.

Sursa datelor: Wikipedia. Foto: captură video

CITEȘTE ȘI: Când președinte, când împărat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.