- 1867: A făcut cunoștință cu lumea, născându-se la Botoșani, Grigore Antipa. A fost naturalist, zoolog, ihtiolog, oceanolog (și cine știe câte altele nu va mai fi fost). Pe scurt a fost un savant uimitor.
- 1895: Alfred Nobel a creat premiile care îi poartă numele și care au rămas până în ziua de azi distincțiile de căpătâi în varii domenii. Să fii laureat Nobel e cireașa de pe tortul excelenței. Și nu ajunge oricine la acea cireașă.
- 1942: S-a născut James Marshall „Jimi” Hendrix, care după ce a crescut mare avea să fie considerat una dintre cele mai mari personalități ale hard rock-ului și un chitarist cu o tehnică de neîntrecut. Rebel în felul său nu doar în viață, ci și în muzică, Hendrix a influențat, de-a lungul vremii, o sumedenie de chitariști. Iar influențații nici că s-au supărat că au avut ce învăța. De la cel care în 2003 a fost numit de revista ”Rolling Stone” cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor”.
- 2000: În Norvegia se deschide Laerdal, cel mai lung tunel rutier din lume. Adică 24,5 kilometri. Dincolo de lungimea dumisale, fascinant la acest tunel e că este împărțit în patru secțiuni separate de trei peșteri artificiale, menite să întrerupă monotonia drumului prin subteran. Să te tot plimbi pe-acolo. (T.V.S.)
Sursa datelor și foto: Wikipedia (foto deschidere: Wikipedia / Svein-Magne Tunli)
CITEȘTE ȘI: Doamna de Formula 1