Calendarul cu dichis – 22 noiembrie: A fost odată Beatles

1307Suveranul pontif Clement al V-lea emite bula papală Pastoralis Praeeminentiae care instruia monarhii creștini din Europa să-i aresteze pe toți cavalerii templieri și să le confisce bunurile. Supărat papă.

1574: Navigatorul spaniol Juan Fernández, care călătorea între Callao și Valparaíso, descoperă un arhipelag și numește insulele Más Afuera, Más un Tierra și Santa Clara. Mai târziu arhipelagul va fi denumit Insulele Juan Fernández. Dar oare nu era mai simplu să-i spună arhipelagului de la început așa?

1806: Începe un nou război ruso–turc desfășurat pe teritoriul Moldovei și al Țării Românești. Conflictul se va încheia prin Pacea de la București, din 28 mai 1812, în urma căreia Basarabia intra în componența Rusiei. Adică vin unii și se cotonogesc la tine acasă și nu ajunge că îi găzduiești, dar îți mai și iau un teritoriu. Deh, era vorba de ruși, la urma urmei.

1963: Trupa The Beatles lansează al doilea album de studio, ”With the Beatles”, la opt luni după albumul ”Please please me”. Cât de frumoasă a putut fi această poveste muzicală numită ”The Beatles”! (T.V.S.)

Sursa datelor și foto: Wikipedia

CITEȘTE ȘI: Ziua salutului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.