Calendarul cu dichis – 21 iunie: Maestrul Puiu

  • 1633: Galileo Galilei este găsit vinovat de către Inchiziție de „bănuită erezie“ (asta sună ceva de genul ”puțin gravidă”) pentru apărarea opiniei heliocentrice a lui Copernic cum că Pământul se învârte în jurul Soarelui. S-a ales cu un arest la domiciliu după ce a fost forțat să-și renege public opiniile. Oricum a scăpat ieftin, la cât de duși cu pluta erau inchizitorii.
  • 1848: În revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură” a apărut poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu. Din 24 ianuarie 1990, această poezie, pe muzica lui Anton Pann, a devenit Imnul de Stat al României, ”Deșteaptă-te, române!”
  • 1920: A venit pe lume Puiu Călinescu. A fost un actor de comedie cu un talent uluitor. Nu degeaba a fost comparat cu Louis de Funes. Avea niște grimase care îl puteau face să râdă până și pe cel mai morocănos dintre pământeni. A plecat dintre noi acum 25 de ani, dar a lăsat în urmă roluri speciale în filmele în care a jucat.
  • 1965: The Byrds lansează albumul Mr. Tambourine Man. O trupă de ispravă, care în 1991 avea să fie inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Pe merit, nu pe ochi frumoși, chiar a făcut muzică bună. (T.V.S.)

Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: TVR

CITEȘTE ȘI: Eclipsa cea mai lungă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.