- 1883: A apărut volumul „Poesii”, de Mihai Eminescu, cu o prefață semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieții poetului. Cuprindea 64 de poezii. Un singur volum e foarte puțin, dar, vorba optimistului, tot e mai mult decât nimic.
- 1891: S-a jucat primul meci de baschet, un sport inventat de către canadianul James E. Naismith, profesor de educație fizică la Colegiul Springfield, din Massachusetts. Frumoasă idee a avut mister Naismith.
- 1913: La New York e publicat primul careu de cuvinte încrucișate, semnat de un britanic, A. Wynne. Câți s-or fi uitat la el ca mâța-n calendar, întrebându-se ce-o mai fi și ăsta, nu știm, dar important e că a apărut rebusul.
- 1937: A avut loc premiera lungmetrajului animat „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, produs de Walt Disney. A fost primul din seria de lungmetraje marca Disney. E filmul de animație clasică ce a adunat cele mai importante încasări din toate timpurile. Un film care a colorat copilăria multora. Și o mai face chiar și acum. (T.V.S.)
Sursa datelor și foto: Wikipedia
CITEȘTE ȘI: O viață minunată