- 1316: Regele Carol Robert de Anjou acordă Clujului statutul de oraș și-l scoate din posesiunea Episcopiei Catolice de Alba Iulia. Ei, na, și dacă nu i-l acorda, poate și-l lua singur.
- 1883: S-a născut Gabrielle Bonheur „Coco” Chanel (foto), considerată una dintre cele mai mari creatoare de modă ale secolului al XX-lea. S-a născut într-o familie săracă – tatăl fiind vânzător ambulant de țesături, iar mama croitoreasă. La 18 ani cânta într-o cafenea, unde admiratorii au numit-o Coco. La 25 de ani a cunoscut un bogătaș căruia i-a devenit amantă și care i-a schimbat viața. A creat de la pălării până la ceasuri și parfumuri. Pe scurt, chiar a avut o viață de roman. Unul în multe și groase volume.
- 1960: URSS lansează ”Sputnik 5”, cu cățeii Belka și Strelka, cu 40 de șoareci, doi șobolani și o varietate de plante la bord. A doua zi, la întoarcerea pe Pământ, toate animalele, și cele lătrătoare, și cele chițăitoare, erau sănătoase. Nu-i de ici, de colo, să fii cățel ori rozător călător în spațiu.
- 2005: China și Rusia au început primele exerciții militare comune în așa-numita „Misiune de pace 2005”. Exercițiile vor dura opt zile și vor simula invadarea unei țări imaginare, în zona Vladivostokului și a regiunii chineze Shandong. Adică simulezi o invazie, dar îi spui misiune de pace. Hai că aveau umor ăștia, și chinezii, și rușii. Și probabil că fiecare râdea în limba lui. (Tiberiu Sabo)
Sursa datelor și foto: ro.wikipedia.org