1284: Filip al IV-lea cel Frumos al Franței s-a căsătorit cu Ioana I de Navarra. Cât o fi fost de frumos Filip nu știm, însă a rămas în istorie o descriere aparte a lui, făcută de un contemporan al său, Bernard Saisset, episcop de Pamiers: ”Nu știe decât să privească oamenii fără să spună nimic. Nu e nici om, nici fiară, e o statuie”. Asta pare cumva ca în bancul acela cu doi moroșeni care văd o țestoasă, iar unul îi spune celuilalt: ”Mă, asta ori îi oarece, ori mere oareunde”.
1856: Congresul SUA aprobă așa-numita lege a Insulelor Guano, act ce dădea dreptul oricărui cetățean american să ”cucerească”, în numele Statelor Unite, orice insulă pe care se găsea guano. Cu condiția ca insula să nu facă parte din teritoriul altei națiuni și să nu fie locuită. Și uite-așa s-au lipit americanii de peste 100 de insule și atoli, dintre care 9 sunt și azi sub controlul SUA. Bună găselniță.
1896: Lângă Dawson City, Yukon, Canada, s-a descoperit aur, treabă care a declanșat ceea ce s-a chemat Goana după aur din Klondike. Adică o zăpăceală la scară largă. O grămadă de oameni au plecat în zona cu pricina și s-au apucat să scotocească după aur zi de vară până-n seară. La plăcinte înainte, vorba ceea.
2004: Sonda Cassini-Huygens a descoperit două luni ale lui Saturn. Harnică și pricepută sondă, bravo ei. (T.V.S.)
Sursa datelor și foto: Wikipedia
CITEȘTE ȘI: O poveste numită Woodstock