Calendarul cu dichis: Legea care îi dădea voie oricui să cucerească o insulă în numele statului

Despre unele și altele petrecute prin lume de-a lungul și de-a latul vremii în 16 august:

  • 1821: S-a născut Arthur Cayley, matematician britanic, creator al calculului matriceal. Foarte frumos că a creat asta; cât despre câtor învățăcei le-a dat bătăi de cap cu matricele lui asta e altă poveste, că nu i-a calculat nimeni până acum.
  • 1856Congresul SUA aprobă Legea ”insulele guano”, care îi dădea dreptul oricărui cetățean american să cucerească în numele Statelor Unite orice insulă pe care se găsea guano. E drept, asta cu condiția de a nu face parte din teritoriul altei națiuni și de a nu fi locuită. Așa că americanii au luat în primire peste 100 de insule și atoli, dintre care 9 sunt și astăzi sub controlul SUA. Strângători oameni. Și orientați.
  • 1925: Are loc premiera filmului „Goana după aur”, al 72-lea film al lui Charlie Chaplin. La Chaplin era, de fapt, goana după filme, că a produs în carieră, nu glumă. Și frumos a produs.
  • 2004: Sonda Cassini-Huygens a descoperit două luni ale lui Saturn. Lacom și Saturn ăsta, o lună chiar nu-i ajungea? (T.V.S.)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org. Sursa foto: pixabay.com / Michelle Maria

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.