1813: Gheorghe Asachi a inaugurat la Academia Domnească din Iași un curs în limba română de inginerie și hotărnicie. Hotărnicie semnificând stabilirea, prin măsurători, a hotarelor unei zone, a unei proprietăți. Cursul a funcționat până în 1818. Or fi rezolvat toate măsurătorile pesemne până atunci.
1956: Are loc premiera primului film al lui Elvis Presley, ”Love me tender”, la cinematograful Paramount, din New York. A avut succes, altminteri nu se mai făceau și alte filme cu Elvis.
1971: Intel Corporation a lansat primul microprocesor integrat din lume, denumit Intel 4004, care putea executa până la 60.000 de instrucțiuni pe secundă. Ăsta da microprocesor harnic, oare spăla și vase, bătea și covoare?
2022: Potrivit Organizației Națiunilor Unite, populația mondială depășește opt miliarde de oameni. Mulți suntem 🙂 (T.V.S.)
Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Wikipedia/ Drahtlos
CITEȘTE ȘI: Călătorind în jurul Pământului spre…