- 908: Constantin al VII-lea, în vârstă de trei ani, fiul împăratului bizantin Leon al VI-lea Filozoful, este încoronat, simbolic, co-împărat, alături de tatăl și unchiul său. Parcă toți erau co-împărați în familia cu pricina. Așa cum pe la noi există nume de genul Aioanei, Avarvarei, Agogului, poate și cei în cauză puteau adopta un nume de familie de genul Acoîmpăratului. N-or fi avut suficientă imaginație pe vremea aceea, asta e.
- 1252: Papa Inocențiu al IV-lea emite bula ad exstirpanda prin care autorizează, dar cică și limitează tortura ereticilor de către Inchiziție. Ei na, adică ceva de genul ”hai că te torturez cumva mai soft”.
- 1618: Johannes Kepler confirmă descoperirea celei de-a treia legi a mișcării planetelor. Ar fi descoperit-o prima dată pe 8 martie, același an, însă imediat după aceea s-a răzgândit, considerând că a zăpăcit niște calcule. Până la urmă le-a refăcut și i-a ieșit descoperirea, fără zecimală. Perseverent omul, bravo lui.
- 2004: Josh Findley a calculat cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, 224036583 − 1. Numărul conține șapte milioane de cifre. Multe-nainte, ce să mai zici. Ar fi interesant de văzut cine ar putea memora acest număr prim.
- 2017: Sculptura din bronz „Muză adormită” a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la New York, la casa de licitați Christie’s, cu suma de 57,3 milioane de dolari, un record pentru operele lui Brâncuși. Bun record. (T.V.S.)
Sursa datelor și foto: ro.wikipedia.org