Calendarul cu dichis – 14 iunie: De la Everest la Huascaran, cățărător pe acoperișurile lumii

1900: Hawaii devine teritoriu al Statelor Unite. Și uite așa s-au ales americanii cu un nou loc de vis de stat la plajă.

2005: Salvamontistul sibian Teodor Tulpan (foto stânga), cel de-al doilea român care a ajuns pe Everest (în 2003), a început expediția pe cel mai înalt vârf din Peru, Huascaran (foto mare), de 6.768 de metri. Când îți place aerul înălțimilor te cațeri, nu mai stai la poalele muntelui să frigi o slană în fața cortului și să faci poze.

1736: S-a născut Charles Augustin de Coulomb. Avea să devină un fizician de ispravă, care a și descoperit o lege (în fizică, firește) ce a ajuns să îi poarte numele. Una peste alta, e limpede că nu a muncit degeaba. Cât despre faptul că legii pe care a dibuit-o i s-a dat numele său e o recunoaștere firească, doar nu era să i se spună Legea lui Pandele sau a lui Gigel.

Astăzi e Ziua internațională a donatorilor de sânge. A fost stabilită în 2005.

Sursa datelor și foto mare: ro.wikipedia.org. Foto mic: Facebook / Teodor Tulpan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.