- 1294: Temur, nepotul lui Kublai Khan, este ales han al mongolilor și împărat al dinastiei Yuan din China. Bine a ajuns, nimic de zis.
- 1561: Un fenomen ceresc misterios este consemnat deasupra Nürnbergului. A fost descris ca un soi de bătălie aeriană, cu tot felul de obiecte zburătoare apărute pe cer, într-o vreme în care pe la noi pe Pământ zbura doar păsăretul. Cu niște secole mai târziu, toată dandanaua s-a pus pe seama fenomenului OZN.
- 1828: Publicistul american Noah Webster și-a însușit drepturile de autor ale primei ediții a dicționarului care-i poartă numele. Păi dacă o fi fost dicționarul lui ce era să facă și omul.
- 1989: Are loc pentru prima dată Mangal Shobhajatra, o paradă populară organizată de studenții și profesorii Facultății de Arte Plastice a Universității Dhaka din Bangladesh. A fost declarată, în 2016, patrimoniu cultural imaterial de către UNESCO. O paradă plină de culoare, după cum bine se vede. (T.V.S.)
Sursa datelor: Wikipedia. Sursa foto: Wikipedia / Abidhassan00