• 1595Are loc bătălia de la Călugăreni, una în care Mihai Viteazul l-a cam scos din iminei pe marele vizir Sinan Pașa. Care vizir s-a și făcut de tot noroiul, căzând ca nătărăul în mlaștină și fiind recuperat de un otoman de bine.
  • 1624: Regele Ludovic al XIII-lea al Franței îl numește prim-ministru pe cardinalul Richelieu. A făcut-o regele de oaie, fiindcă uneltitor mai mare ca Richelieu e greu de găsit până și în zilele noastre. Ce-i drept era și priceput la treburile de stat cu a lui viclenie de neegalat, scuzați rima.
  • 1894: William Ramsay și John William Strutt au anunțat, la Oxford, descoperirea unui nou element chimic, și anume argonul. Cum l-or fi descoperit e treaba lor, important e că au făcut-o și au mai îmbogățit tabelul periodic al lui Mendeleev, că prea șoma.
  • 1899A venit pe lume sir Alfred Hitchcock (e drept că nu s-a născut cu titlul de sir). A regizat peste 50 de filme, șase dintre ele fiind nominalizate la premiile Oscar: ”Rebecca”, în 1941, ”Suspicion”, în 1942, ”Lifeboat”, în 1945, ”Spellbound”, în 1946, ”Rear Window”, în 1955, și ”Psycho”, în 1961. Filmele sale au ajuns celebre pentru originalitate și, mai ales, pentru suspans. Numai când te gândești la ”Păsările” parcă ai senzația că îți și cresc pene 🙂 (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor și foto: Wikipedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.