Calendarul cu dichis – 10 iunie: Premiile lui Vlaicu

  • În România se sărbătorește astăzi Ziua parașutiștilor. La mulți ani, dragi parașutiști!
  • 1415: Prima mențiune documentară a funcției de spătar în Țara Românească. Onor spătarul avea în fișa dumisale de post comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii. Avea ceva treabă omul, nimic de zis. Dar pesemne avea leafă bună și poate și pensie specială 🙂
  • 1912: Are loc mitingul aviatic de la Aspern, Austria, la care Aurel Vlaicu a avut mare succes. Aflat în competiție cu piloți celebri ai vremii, a obținut premiul 1 pentru aruncarea unui proiectil la țintă de la o înalțime de 300 de metri și premiul 2 pentru aterizarea la punct fix. Iscusit aviator a fost Vlaicu.
  • 1959: A venit pe lume Carlo Ancelotti, fost fotbalist, acum antrenor. Este primul tehnician care a câștigat titlul în primele cinci ligi ale Europei. Îți trebuie nițică pricepere să ajungi să antrenezi în primele cinci ligi ale Europei, darămite să mai și iei titlurile. (T.V.S.)

Sursa datelor și foto: Wikipedia

CITEȘTE ȘI: Lecțiile lui Caragiale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.