Calendarul cu dichis – 1 noiembrie: Magellan și-a descoperit strâmtoarea, iar Alexandru cel Mare a ajuns la o duzină de chelfăneli aplicate perșilor

  • 333 î.Hr.: Bătălia de la Issos, a douăsprezecea victorie a lui Alexandru cel Mare asupra perșilor. Fie vorba-ntre noi, i-a chelfănit Alexandru pe perși de le-au mers fulgii, pe unde îi prindea, cum îi altoia. O fi fost pasiunea lui nemărturisită.
  • 871: O diplomă a regelui Carol cel Pleșuv dă bisericii din Besançon dreptul de a bate monedă. Fără vreo legătură pleșuvă, oare s-o fi dat vreodată, prin istorie, dreptul să se bată șaua ca să priceapă iapa? Sau asta va fi rămas doar o iscusită vorbă din bătrâni? 🙂
  • 1520: Bravul explorator și navigator portughez Fernando Magellan și-a descoperit cum ar veni propria strâmtoare, care îi poartă numele și după 500 de ani bătuți pe muchie. Una peste alta, Magellan a fost o figură remarcabilă din așa-numita epocă a Marilor Descoperiri. Merită reverențe chiar și după o jumătate de mileniu.
  • 1834: A fost înființată prima școală de fete de pe la noi. Fondatorul? Un bărbat. Gheorghe Asachi.
  • 1922: Ultimul sultan al Imperiului Otoman, Mehmed al VI-lea, abdică. De înțeles omul, dacă din cât a mai rămas din imperiu au vrut turcii să facă republică. Doar nu putea fi sultan-președinte.
  • 1999: A fost reactivat, la Huși, Ansamblul Folcloric „Trandafir de la Moldova”, în urma inițiativei dirijorului Valerică Petraru și a coregrafului ansamblului Virginel Solomon. Bravo, Valerică și Virginel!
  • 2000: În China a început cel mai mare recensământ din lume, în cadrul căruia au fost luate la consemnat 350 de milioane de familii. Câți ani o fi durat recensământul? De fapt, s-o fi terminat? (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.