Calendarul cu dichis – 1 mai: Ziua Muncii cu mici și bere în casă

  • 1821: Turcii pătrund în Moldova, pe la Brăila, și în Țara Românească, pe la Giurgiu, Călărași, Calafat și Bechet, pentru a înăbuși revoluția condusă de Tudor Vladimirescu. De multe ori au mai venit turcii pe la noi neivitați în vremurile vechi, ceea ce nu-i frumos. E drept că uneori au mai și luat-o pe cocoașă.
  • 1899: Bayer introduce aspirina în Germania. La noi era ”aspirina săracului” și funcționa de minune.
  • 1919: Guvernele sovietic și ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina. Nu era mai comod să-și dea ultimatumuri între ei rușii și ucrainenii?
  • În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii. În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. Până mai ieri, înainte să ne tulbure apele coronavirusul, se sărbătorea cu un mic, o bere, o fleică în natură, o minivacanță, ceva. Deocamdată facem minivacanțe în case, dar nu e cazul să ne întristăm, fiindcă vom avea vreme de mici după ce scăpăm de bezmeticul ăsta de virus. (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor: ro.wikipedia.org

Sursa foto: pixabay.com / Alexas Fotos

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.