• 1600: Mihai Viteazul n-are încotro și semnează ceea ce s-a chemat „Tratatul de închinare și credință” față de împăratul Rudolf al II-lea, un suveran chiar chitit pe ideea de a face pe grozavul. Nu de alta, dar în schimbul reverenței, să-i zicem așa, a lui Mihai i-a promis domnia ereditară ”în linie bărbătească”. Norocul împăratului e că nu erau sufragete pe vremea aceea, că-l zburătăceau de nu-și mai vedea fulgii.
  • 1823: Într-un memoriu de-al dumisale (pe care nu știm cui îl va fi trimis, în caz că a făcut-o), vornicul Mihail Sturdza folosește pentru prima oară termenul ”conservator”, încercând să picteze în acuarelele verbale ale vremii tendința marii boierimi de a păstra vechea rânduială. S-or fi enervat și unii boieri, de-asta urmașii lor vor fi rămas pesemne conservatori până în ziua de azi.
  • 1974: Ilie Năstase a fost declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 și a primit, ca distincție, la New York, „Racheta de aur”. Uneori guraliv și enervant, alteori șarmant, Ilie Năstase rămâne un personaj special.
  • 1852: S-a născut Ion Luca Caragiale (foto, alături de Vlahuță, dar nu e cazul să vă dăm detalii cine e în stânga și cine e în dreapta, e limpede că ați dibuit ce și cum). Cel care avea să ne învețe, prin scrierile lui, că viața poate avea un umor fascinant. Pe care mulți dintre noi îl trăim și acum, zi de zi, parol! (Tiberiu Sabo)

Sursa datelor și foto: Wikipedia

Citește și: Primul film cu încasări de două miliarde de dolari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.