Până în 9 ianuarie, Parcul Mara găzduiește a treia ediție a Târgului caritabil de Crăciun. ”Cei care doresc să ni se alăture și anul acesta vor avea parte de multe surprize. Patinoarul, spații amenajate cu aparate de încălzire, în aer liber, unde puteți servi o cană cu vin fiert, ceai sau ciocolată caldă, hot-dog, sandviciuri, vafe și alte bunătăți specifice sezonului, sunt doar câteva dintre bunătățile cu care vă așteptăm. În cadrul târgului puteți achiziționa decorațiuni de Crăciun realizate în mare parte de către persoanele cu dizabilități din centrele Direcției de Asistență Socială Baia Mare”, informează Diana Hîrb – director general Direcția de Asistență Socială Baia Mare.
Grupuri de colindători sunt așteptați să poposească în târg pentru a completa atmosfera festivă a sărbătorilor de iarnă. Așadar sunteți invitați să petreceți momente de relaxare alături de cei dragi în Târgul caritabil de Crăciun. Dar și să vă lăsați inspirați în alegerea unor cadouri care vin la pachet cu fapte bune. Pentru că fiecare obiect achiziționat în cadrul târgului înseamnă un sprijin pentru persoanele cu dizabilități.
Târgul poate fi zilnic vizitat până în 9 ianuarie, cu excepția zilelor de 24, 25, 26, 31 decembrie și 1 ianuarie.
Târgul caritabil este organizat de Primăria Baia Mare prin Direcția de Asistență Socială. În parteneriat cu asociațiile: ASSOC, Esperando, Autism Baia Mare, Solidarele Baia Mare, Logos Mission și Asociația Pentru Suflet.
Sursă informații și foto: Primăria Baia Mare
CITEȘTE ȘI:
Paula Seling și Ion Paladi au lansat colindul ”La mulți ani de sărbători” | video