Despre Karl May parcă ar scrie și personajele sale și tot nu s-ar sătura de plimbat condeiul printre cuvinte la câte ar avea de povestit despre unul dintre cei mai prolifici scriitori germani. O alegorie care își are miezul ei de răsfăț.

Născut într-o zi de 25 februarie, acum 179 de ani, Karl Friedrich May și-a fascinat cititorii cu romanele lui de aventuri. A călătorit pe aripile gândului, purtându-și cititorii cu el până în preeriile Vestului Sălbatic, până în deșerturile Orientului.

A venit pe lume într-o familie sărmană, de țesători. S-a exersat și în muzică – dar cam degeaba -, la un moment dat a recurs și la furturi ori înșelăciuni, fiindcă nu mai avea nici de unele, a fost și închis.

Până la urmă, după căsătoria cu Emma Pollmer, în 1880, a luat-o pe o viață cum s-ar spune normală. A început să scrie cărțile care l-au făcut un autor de succes. Adevărul e că ursitoarele i-au dăruit multă fantezie și har al scrisului.

Karl May a fost un creator de personaje și deopotrivă un scriitor descriptiv cumva fără cusur. Un soi de pictor de cuvinte. Când îți dădea tot soiul de detalii despre un loc aveai senzația că ești deja acolo, chiar dacă plecai cu vreun secol în urmă. A îmbinat, în scrierile lui, umor cu morală socială. Nu s-a sfiit să dea lecții de sinceritate pe teme ațoase ale vremurilor în care a trăit.

Personajele lui Karl May sunt și bune, și rele, și calme, și frământate, și ursuze, și comice, uneori șturlubatice de-a binelea. Cărți ale copilăriei unora dintre noi, cu eroi precum Winnetou, Old Shatterhand, Sam Hawkens, Old Surehand, Old Firehand și mulți, mulți alții. Karl May a știut să-și apropie cititorul prin personajele pe care i le-a dăruit. Tocmai de aceea merită prețuit.

Tiberiu Sabo   

Sursa: ro.wikipedia.org

CITEȘTE ȘI:
Biblioteca de catifea | Copiii căpitanului Jules Verne

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.