Băimăreanul Vasile Petrovan lansează ”Revelația cosmică”

”Cartea de față s-a născut din dorința de a ușura căutările acelora care se simt atrași într-o oarecare măsură de magia Cosmosului și asta chiar dacă profesiile lor nu pretind vreo legătură profundă cu fizica, chimia sau astronomia”, mărturisește băimăreanul Vasile Petrovan. Cel care va lansa, în 1 septembrie, volumul ”Revelația cosmică”.

”Reușita de căpătâi a acestei lucrări constă în descrierea succesivă a modului în care au luat naștere ideile științifice”

”Există din abundență lucrări despre cosmologie dar am observat că înțelegerea deplină a semnificației datelor și a concluziilor promovate în aceste cărți de popularizare presupune o minimă cunoaștere a teoriei. (…) De aceea reușita de căpătâi a acestei lucrări constă în descrierea succesivă a modului în care au luat naștere ideile științifice și, desigur, așezarea lor în contextul istoric autentic. Prezentarea clară a experimentelor și a concluziilor, fără a depăși însă pragul curiozității amatoristice, conduce inevitabil la o pătrundere mult mai dinamică a labirintului cosmic și, de ce nu, la dorința de aprofundare”, precizează autorul.

Explicațiile academice suplimentare nu sunt necesare

Cartea cuprinde o succesiune de nouă capitole, pornind de la ”Dezlănțuirea cosmică” și terminând cu ”Planetele”. ”Am ales calea istorică a evoluției ideilor și a realizărilor științifice, pornind de la primele observații astronomice atribuite omului istoric. Calea bătătorită mi s-a părut mereu mai sigură și mult mai accesibilă, deoarece succesiunea naturală a descoperirilor științifice ușurează înțelegerea fenomenelor și proceselor descrise (…), fără a fi necesare explicații academice suplimentare”, argumentează Petrovan.

Limbajul folosit este unul simplu și clar, evitând construcțiile pretențioase și termenii de specialitate intimidanți, astfel încât lectura să decurgă natural și plăcut, conducând spre o înțelegere mai profundă a universului în care trăim. De la liturghia la revoluția științifică, cu popasuri în iluminism, romantism și revoluția conceptuală, ”ABC-ul” universului propus de băimărean vorbește despre lumină, materie, spectroscopie, dinamică cosmică, începutul și sfârșitul sistemului solar.

”Există oare ceva fără început și fără sfârșit, ceva ce a fost dintotdeauna și va exista mereu? Einstein a fost sigur că Universul însuși este etern și se pare că a greșit. Se pare că totul are un început și, din nefericire, un sfârșit, dar spectrul sfârșitului este greu de acceptat. Inclusiv Soarele are un certificat de naștere și va avea un final ca oricare alt obiect cosmic”, se arată în carte.

Volumul ”Revelația cosmică” a apărut la Editura Proema în acest an. Poate fi comandată aici.

Cu detalii despre lansare, vom reveni.

CITEȘTE ȘI:
Sărbătorirea Anului Nou, o istorie lungă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.